duminică, noiembrie 15, 2009

O poveste de Craciun

Capitolul I
    Era dimineata si Liz se trezi. Stia ca avea multe de facut in ziua aceea insa lasa toate aceste ganduri pe mai tarziu. Se intoarse pe spate si inchise ochii, lasand lumina firava a soarelui matinal sa ii mangaie trasaturile fetei. Isi alesese intocmai aceasta camera ca fiind dormitorul ei datorita pozitiei spre Est. Si nu a fost niciun moment dezamagita de alegerea facuta. Intr-un fel, caldura soarelui de dimineata ii dadea energie pentru ziua ce avea sa urmeze, si o linistea alungandu-i orice gand rau. Dupa cateva minute s-a ridicat, a recapitulat in minte, repede, ce avea de facut in ziua respectiva si dintr-o data a inceput sa zambeasca. Si-a amintit. Peste doua zile avea sa vina Craciunul.
    Liz era o fetita de 16 ani care locuia cu sora mai mica, Anne. In urma cu un an, parintii lor au plecat, spunand ca se duc la inmormantarea unei matusi, si nu se mai intorsesera. Gandindu-se ca parintii intarzie cu un motiv intemeiat, Liz a hotarat ca pana la intoarcerea lor, responsabilitatea casei si a familiei sa fie a ei. Sa gateasca a invatat din ajutorul pe care i-l dadea mamei ori de cate ori aceasta se afla in bucatarie si cu ajutorul unor carti de bucate pe care adesea le folosea mama sa. Liz era o fire practica, gospodina, ordonata iar despre Anne se poate spune chiar opusul. Ea era mai mereu cu capul in nori, putin cam dezordonata doar pentru ca avea un simt estetic si artistic foarte dezvoltat. De aceea majoritatea tablourilor din casa sunt pictate de ea, cu trusa de pictura daruita de parintii ei in urma cu doi ani, de ziua ei. Desi intotdeauna parea ca viseaza la ceva, in ultima vreme, parea mai mult ganditoare si uneori bosumflata.
     -Ce ai patit, Anne? intreba ingrijorata Liz. Anne fugi in camera ei iar Liz fu nevoita sa mearga dupa ea. O gasise in fata sevaletului, cu trusa de pictura in mana.
    -Anne.. zise Liz incercand sa-si dea seama se se intamplase, iar Anne se intorse spre ea si-i arata cutia de culori. Era goala. Liz alerga spre sora sa si o lua in brate strangand-o tare la piept.
    Liz banuia ca se va ajunge aici, cand resursele casei se vor termina. O iubea atat de mult pe Anne incat ii dadura lacrimile nestiind ce poate sa faca sa ii vina in ajutor surorii mai mici. Acea trusa de pictura a fost cumparata de parintii ei dintr-un oras indepartat. A fost singura data cand parintii se despartisera pentru scurt timp de cele doua fete, insa nu le spusesera niciodata motivul. 
    Desi Liz gandea mereu pozitiv si aducea solutii pentru orice, acum se simti inutila si pentru prima data, neajutorata. Devenise clar faptul ca aveau nevoie de cineva mai mare decat ele, care sa le ajute in treburile casei, ceea ce insemna ca parintii trebuiau sa se intoarca cat de curand posibil. Aveau noroc ca in spatele casei se afla o gradina foarte mare care le asigura aproape toate nevoile gastronomice.

Capitolul II
    Pentru a-si linisti gandurile, cele doua fete decisera sa se plimbe putin, inainte de ora pranzului, prin gradina amenajata de parinti in fata casei. Aici iesea Liz mereu pentru a reflecta mai bine asupra unor lucruri care necesitau o judecata limpede. Uneori Anne o surprindea gandind cu voce tare, iar acest lucru o amuza, insa niciodata nu venea sa-i distraga atentia gandindu-se ca trebuie sa fie ceva important lucrul la care se gandeste sora ei.
    Gradina era de fapt un parc imens inconjurat de un gard impunator, de caramida, inalt. Acesta adapostea numeroase specii de flori de toate culorile, formele si marimile, margarete, lalele, trandafiri, crini, bujori care infloreau in fiecare primavara la atingerea unor raze calduroase. Pomii le ofereau fetelor gustari delicioase precum mere, cirese, visini, peri dar existau si tufisuri cu zmeura, capsuni, afine si mure. Era un adevarat paradis creat de muritori, care te facea sa fi zeu cand te aflai acolo. Anne si Liz se plimbau pe aleile parcului admirand acele frumuseti care ii ofereau surorii mai mici teme pentru tablouri. Parcul era intotdeauna linistit, singurele surse de galagie erau ciripitul pasarilor, zumzetul albinelor si fosnetul frunzelor. Singurul lucru pe care fetele nu-l descoperisera era poarta si, desi au pornit in cautarea ei de multe ori, niciodata nu au putut sa dea un ocol intregului parcului, intr-o singura zi.
     In timp ce Liz se gandea cum sa descopere poarta, Anne disparuse. Fiind atat de atrasa de propriile-i ganduri, Liz nici nu auzise cand sora ei plecase de langa ea.
    -Anne? striga Liz din ce in ce mai tare. Anne, daca voiai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea trebuia sa-mi zici. Anne, unde esti? tipa Liz speriata.
    -Liz! Sunt aici sus. Liz se indrepta spre copacul in care se suise Anne si o certa:
    -Anne! Coboara imediat de acolo! Vrei sa iti rupi gatul? Stii foarte bine ca am avut grija pana acum sa nu intampinam astfel de probleme tocmai pentru ca nu exista cine sa ne ajute.
    -Dar Liz...eu...
    -Coboara si dute in casa, iar apoi o sa-mi explici unde ti-a fost mintea, o intrerupsese Liz pe sora sa.
    Anne fugi spre casa plangand, iar Liz ramase putin vinovata pentru faptul ca a tipat la sora sa. Era pentru prima oara cand se certasera, insa simtea ca trebuie sa o protejeze. 
    In drum spre casa, Liz vazu un copac mai inalt decat ceilalti, pe care nu il observase pana atunci. Era exact langa zid, neobisnuit de aproape de acesta, iar Liz se gandi ca nu strica sa arunce o privire mai de aproape. Se apropie cu grija cu o oarecare strangere de inima si vazu ca tulpina copacului era foarte accesibila, parca in forma de trepte, iar crengile deasemeni. Gandindu-se ca inca mai avea timp inainte de pranz si pentru ca o macina curiozitatea a inceput sa se catere in copac. In cateva minute ajunsese aproape de varful acestuia si se uita in jurul ei, insa tot ce vedea erau si mai multi copaci. Cu o urma de dezamagire pe fata, se coborî din copac si se duse acasa.
     Dupa ce pregati masa pentru ea si sora ei, se duse in sufrgerie unde o astepta nerabdatoare.
    -Ce-a durat atata? intreba Anne iritata.
    -Am mai stat sa iau putin aer curat si sa-mi improspatez gandurile. Anne...imi pare rau ca am tipat la tine si nu vreau sa fii suparata pe mine. Mereu am fost apropiate si nu vreau sa se schimbe asta acum.
    Voia sa-i impartaseasca si ce-a vazut din copacul in care s-a urcat dupa ce Anne a plecat, insa ii era teama ca nu cumva sora ei sa fie neglijenta si sa urce iarasi intr-un copac fara supravegherea ei.
    -Nu-i nimic, stiu ca imi voiai binele dar trebuie si tu sa intelegi ca, la fel ca si tine, am crescut si am nevoia sa iau unele decizii singura.
    Liz se inspaimantase la aceste vorbe si nu mai putu sa spuna nimic.
    Dupa masa, Anne se simtea putin obosita si zisese ca vrea sa doarma cateva ore. Liz ii daduse dreptate gandindu-se ca si ea avea nevoie sa reflecteze la ce se intamplase in parc.

Capitolul III
     Liz adormi framantata de ganduri si de aceea nu putu sa viseze nimic. Cand se trezi, se duse in camera surorii ei si observa ca aceasta inca doarme.
     Nestiind sigur ce cauta, Liz se indrepta spre camera parintilor. Uitandu-se de jur-imprejur, vazu doar lucrurile obisnuite ale parintilor. Plimbandu-se de cateva ori prin camera, observa langa pat o cutie inchisa. Desi nu era prima oara cand o vazuse, nu avusese curiozitatea sa o deschida pentru ca nu le-a lipsit nimic. De cand a vazut ca mai exista ceva dupa zidul ce imprejmuia parcul, se simtea ca intr-un puzzle din care lipseau piese. Iar ea era hotarata sa le gaseasca. Decisese deci ca era momentul ca acea cutie sa fie desfacuta. In afara de o lanterna, o sapca, o pereche de manusi de piele, o bucata de sfoara groasa, un carnetel gol si un binoclu nu se afla decat praf. Liz cazu pe ganduri pentru cateva clipe apoi iesi din camera grabita. A luat repede un ghiozdan incapator unde a pus toate acele lucruri din cutie, o sticla cu apa si un sandwich facut in graba si a pornit cu pasi hotarati spre gradina.
    Ajunse la copac si incepu sa se urce in el. Cand gasi o craca stabila, isi scoase binoclul si atarna ghiozdanul pe o creanga. Se uita prin binoclu resemnata ca nu o vada nimic folositor dar totusi spera. Dupa multimea de copaci de dupa zid se vedea o poiana si fum iesind cel mai probabil de la o casa care inca nu se vedea. "Trebuie sa trec in cealalta parte" isi spuse Liz. Acum isi daduse seama de ce copacul era asa aproape de zid, incat unele crengi treceau chiar peste el. Bagase binoclul inapoi in ghiozdan si scoase sfoara cu care se lega in jurul corpului cu o parte si cu cealalta se legase de trunchiul copacului. Isi puse ghiozdanul in spate si fara sa stea pe ganduri le lasa usor pe partea cealalta a zidului pana ajunsese cu picioarele pe pamant si se dezlegase. Porni spre poiana admirand totodata desimea copacilor si temandu-se de intunericul pe care acesta il creau.
    Cand ajunse la marginea padurii, putea sa vada casa la adevaratele ei dimensiuni. Si acestea nu erau mari. De fapt isi dadu seama ca semana mai mult cu o casa de pitici. Surprinsa de ce vedea, casa ii amintea de povestile cu pitici pe care parintii ei i le citeau cand era mai mica, si pe care Liz la randul ei i le citea surorii ei. Dintre toate cartile cu povesti din casa, majoritatea erau cu pitici dar nu se intrebase niciodata de ce. Pe masura ce curiozitatea ei crestea, se apropia si mai mult de casa studiind-o ca pe un obiect de arta.
    In casa, lumina era aprinsa, insa draperiile erau trase asa ca Liz nu putea sa vada nimic din ce se petrecea in acea casa necunoscuta. Pe cand ea se dusese si mai aproape de fereastra, intr-un gest brusc, un batran carunt, cu fata brazdata de riduri, si cu ochii verzi ca de pisica, intredeschise draperiile si o examina pe fata care ramasese incremenita de la sperietura. Cu acelasi gest rapid, batranul dadu drumu la draperii, si plecase de la fereastra. Usa masiva, in disproportie parca fata de restul casei, se deschise cu zgomot.
    -Ce vrei? intreba batranul imbufnat care batea din picior ostentativ, aratandu-si nervozitatea.
    -Am venit de la o casa din apropiere."Sau relativa apropiere" se gandi Liz estimand distanta nu foarte mica pe care a parcurs-o de la zid pana aici. Numele meu este...
    -Hai Carl, nu tine fata la usa. Ce nepoliticos din partea ta! o intrerupse pe Liz un glas de femeie.
    -Mda...intra, o pofti batranelul Carl in casa.
    Liz era poftita sa ia loc pe un scaunel, la o masuta sub care incerca sa-si inghesuie picioarele, lasandu-se in cele din urma pagubasa.
    -Trebuie sa ierti manierele sotului meu, spuse femeia. Eu sunt Mary iar acesta e badaranul cu care m-am maritat, Carl. Nu am mai avut demult un musafir...cel putin nu unul asa dragut ca dumneata.
    -Oh nu, dimptriva, mi-e teama ca am dat buzna si nu aceasta a fost intentia mea. Numele meu este Liz si locuiesc intr-o casa la cativa kilometrii de aici. Parintii nostrii, ai mei so ai surorii mele, Anne, nu ne-au aratat niciodata ce este in afara domeniului nostru, asa ca am decis sa decopar singura acum ca...ei bine, acum ca parintii mei nu mai sunt, spuse oftand Liz.
    Mary si Carl au facut schimb de priviri scurte si apoi s-au intors spre fata.
    -Asculta...Liz, ai vrea sa bei un ceai? Sunt sigura ca iti este sete, si chiar foame dupa drumul lung pe care l-ai parcurs de una singura. De povestit o sa avem timp pe urma. Femeia se ridica repede nedandu-i timp fetei sa dea un raspuns negativ, si se indrepta spre o incapere, care, banuia Liz, ar fi bucataria.
(Va urma...)

4 comentarii:

  1. interesant post ...abia il astept pe urmatorul:D :))

    RăspundețiȘtergere
  2. e din vro carte sau l-ai facut tu :>

    RăspundețiȘtergere
  3. wow..cat ai scris :D chiar frumos :* ;;)

    RăspundețiȘtergere
  4. urmatorul te rog:P

    RăspundețiȘtergere